Apel deschis pentru formarea echipei consultative de exploratori 2015

Apel deschis pentru formarea echipei consultative de exploratori 2015

 

 

Daca te consideri o persoana creativa si dispusa sa se implice in dezvoltarea de noi instrumente de invatare pentru tinerii de varsta ta, atunci esti persoana pe care o cautam.

Te poti inscrie aici:


Explicatie acordare insemne de merit

Varianta pdf a materialul postat si fisele celor 6 insemne se poate descarca de aici: Brosura de prezentare Insemne de Merit

Insemnele de merit pot fi achizitionate de la Scout Shop AICI.

ROLUL LIDERULUI

Recunoașterea meritelor de catre lider:

Însemnele de merit sunt rodul propriului efort al exploratorului, acestea fiind obținute în urma îndeplinirii unor obiective stabilite inițial, împreună cu liderul. Sprijinul adult din partea liderului constă în asumarea rolului de observator în parcursul urmat de explorator. Acesta observă progresul făcut de explorator pe domeniul ales, îl încurajează și își oferă sprijinul de câte ori este solicitat. De asemenea, pune întrebări în așa fel încât să stimuleze  exploratorul să își fixeze un obiectiv suficient de sus,  pentru a fi  o provocare în comparație cu experiența sa anterioară. Efortul pentru câștigarea însemnului constă în provocarea pe care si-o propune exploratorul.

Obținerea unui însemn trebuie să fie un proces personalizat, in funcție de potențialul fiecărui tânăr.

Față de momentul inițial al obținerii însemnului, exploratorii își dezvoltă noi aptitudini, îndemânări și cunoștințe.

ROLUL EXPLORATORULUI

Ce poti să faci tu, explorator, pentru a ți se recunoaște progresul într-un domeniu?

  1. Alegerea însemnului dorit.
  2. Stabilirea punctului de plecare. Ce cunoștințe ai în acest moment pe domeniul respectiv? Împartășește acest punct cu colegii de patrulă și cu liderul.
  3. Unde îți propui să ajungi. Ce vrei să știi să faci? Ce aptitudini trebuie să dobândești sau să îți îmbunătățești? De ce cunoștințe ai nevoie?
  4. Cum să ajungi acolo. Îți propui mai multe activități pentru a ajunge acolo. Acestea vor fi confirmate cu patrula ta, care trebuie sa îți ofere sprijinul și cu liderul tău. Întrebari ajutatoare în aceasta etapa: De ce  resurse ai nevoie? Ce sprijin îți poate oferi liderul? De la cine/de unde poți lua informații?
  5. În cat timp. Trebuie să existe stabilită clar o perioadă în care vrei să faci tot acest parcurs. O data la care consideri că vei reuși sa finalizezi toate activitățile propuse.
  6. Autoevaluarea. Asta înseamnă o trecere în revistă, în primul rând de către tine, a ceea ce ai învățat până acum. Ceea ce știi să faci, ce aptitudini noi ți-ai dezvoltat, ce cunoștinte noi ai acumulat.
  7. Feedback-ul liderului. O discuție deschisă cu liderul asupra autoevaluării tale.
  8. Împărtășește experiența ta! Sunt și alți exploratori care ar putea învăta acum de la tine. Poți spune povestea ta celorlalți colegi din patrulă sau unitate și, de ce nu, echipei naționale de exploratori, pentru a putea încuraja, prin exemplul tău, și alți tineri din țară.

ECHILIBRU INTERIOR

De unde vine pacea interioară și echilibrul în viață? De ce nu putem trăi veșnic și care sunt bucuriile vieții? Dar… ce este viața și de ce respirăm? Sunt atâtea și atâtea întrebări cu și mai multe căi de a răspunde la ele. Trăim într-un singur univers, plin de iubire; cercetează căile de acces la ea, astfel încât să fii fericit!

BRANDING PERSONAL 

Se spune că prima impresie e cea mai importantă. Acum, când cărțile de vizită s-au transformat într-o căutare pe Facebook sau Google, iar rețeaua ta de cunoștințe și de contacte cântărește mai mult decat oricând, branding-ul personal ar trebui să fie o prioritate, nu doar pentru directorii de multinaționale sau antreprenori, ci pentru oricine vrea să fie recunoscut și apreciat de comunitatea în care trăiește. Așa că pune-ți în valoare talentele, pasiunile și valorile și fă din ele propriul tău brand!

ECO

Pământul a epuizat toate resursele naturale pe care planeta le poate genera timp de 365 de zile și „gunoiul cuiva, poate fi comoara altcuiva”. Întrucât resursele noastre sunt limitate, ar trebui să ne gândim la amprenta pe care o lăsăm defapt în natură, prin lucrurile care ne aduc confortul zilnic. Redu consumul! Chiar și o doză de suc, cu puțină vopsea și o notă personală poate să se transforme într-un minunat suport de creioane, iar mobilierul din paleți arată foarte bine! Cu puțină atenție și creativitate, orice consum poate fi transformat într-unul responsabil!

INOVATOR

Nu trebuie să fii Henri Coandă sau Mark Zuckerberg ca să schimbi lumea în care trăiești!

De cele mai multe ori, lucrurile simple și inovative pot face viața mai ușoară celor din jur. Deschide ochii, privește în jur și găsește un lucru ce poate fi îmbunătățit. Fă un plan, pune-l pe hârtie și treci la treabă! Poate să fie de mare ajutor pentru familia ta, pentru patrula ta, centrul local sau chiar pentru întreaga comunitate.

DEPARTE DE CASĂ

Însemnul acesta nu mai are nevoie de nici o descriere. Fă-ți rucsacul și pornește la drum. Aventura te așteaptă!

COORDONATOR

„Căutăm persoană responsabilă, organizată, motivată și motivantă, creativă și muncitoare, comunicativă și cu disponibilitate la program încărcat. Oferim un mediu de lucru antrenant, un loc rezervat în mijlocul acțiunii, venituri motivante – aprecieri și zâmbete pe fețele celor pentru care lucrezi, și mult mult entuziasm. Așteptăm CV-ul tău!”

 


Am explorat cetatea. Acum, încotro?

marele_proiect            Mulți dintre noi ne întrebăm în ultimul an de explorare ce vom face după marele proiect. Vom continua să activăm în centrul local, dar ce o să facem mai exact? O să devenim direct lideri sau ne vom încheia viața de cercetaș odată cu plecarea la facultate în alt oraș? Sunt multe întrebări care ne frământă în acest ultim an de explorare.
Din fericire, nu trebuie să ne mai îngrijorăm în ultimul an de liceu în ceea ce privește cercetășia. După cum bine știți, lupișorul, după ce iese din junglă, ajunge în câmpie unde va avea parte de aventurile temerarului până în vârf munte. Acolo, acesta descoperă cetatea explotatorilor, etapă pe care şi voi aţi parcurs-o timp de câţiva ani. Cu toate acestea, aventura nu se oprește când exploratorul nostru termină de explorat cetatea și pornește într-o călătorie alături de seniori, o călătorie în care va păși pe multe cărări care nu sunt uşoare. „Apar suişuri şi coborâşuri, prăpăstiile descurajărilor, dar şi priveliştile senine ale speranţei“, se arată în călătoria seniorilor.
Poți să activezi ca senior în centrul tău local, dar asta nu împiedică implicarea ta în lucrul cu una dintre grupele de vârstă mai mici, serniorul fiind un tânar lider care în călătoria sa învață, de asemenea, să devina un lider responsabil.
Exploratorii care, din păcate, trebuie să-și părăsească orașul natal odată cu alegerea facultății, pot sa activeze în Centrele Universitare de seniori din orașul în care se vor muta. Cu toate acestea, legatura cu centrul local rămâne foarte strânsă, aceștia aparţin în continuare de acesta și se pot implica în activități când merg acasă. Centrul Universitar este o alternativă pentru tinerii studenți care nu pot ajunge la toate întâlnirile de acasă.

Centre Universitare din țară:

 

                                                                    Andreea – Echipa Naționala de eXploratori