Arta de a învăța să urcăm în trenul corect

  • 0

Arta de a învăța să urcăm în trenul corect

 

tren_de_epoca_2-1600x1200

Era o după amiază ploioasă de octombrie. Telefoanele sunau neîncetat,  căci a doua zi avea să se întâmple mult așteptata ieșire de toamnă. Se pleacă … nu se pleacă…. Afară plouă… Ce va fi mâine? Deja aveam experiența unei amânarii din cauza vremii nefavorabile. Eram eu, liderul de unitate, cea care a decis pentru exploratorii unității EXploratozauri să amân acea ieșire pe Ceahlău. Am simți că i-am dezamagit data trecută și prin urmare am  considerat, că sunt suficient de mari pentru a decide ei. Am dat frâiele in mâninile lor și m-am lasat purtată de deciziile luate de ei. Avem nevoie  să creștem, iar împreună putem să ne dezvoltăm mai armonios, mai frumos, complet.

Verva plecării este în toi, Ștefi se ocupă de tot. Ce bine este! Telefoane la ceilalți din patrulă, telefoane la cabană, la CFR pentru a afla mersul trenurilor și cât costă biletul. Din când în când mă sună pentru a se asigura că face bine ceea ce face. O încurajez să continue, iar ea cu jumătate de voce mă roagă să vorbesc cu mama unei exploratoare care nu este decisă să își lase fiica cu noi. Ok! Sun la mama care își protejează fiica cu ardoare, discut cu ea, însă afară plouă torențial și e destul de dificil să îi explic că nu are de ce să îi fie frică, fiindcă vremea va fi bună, soare, iar noi suntem Cercetași de încredere. Consecința… Noua venită în mare familie a cercetașilor nu a venit cu noi. Sper să vină data viitoare.

Ziua de vineri trece cu rapiditate și pe seară încă ne întrebăm dacă plecăm sau nu plecăm. Cabana Dochia ne anunțat ca este în renovare și nu au locuri de cazare. Incertitudinea plutește în aer. Dragoș, un Cercetaș de mai bine de 11 ani ne anunță că el nu mai vine, deoarece nu se știe unde vom dormi. Ce organizare e asta? Îi explic cu calm că, dacă nu avem cazare la cabana Dochia, în secret speram încă să renuțe careva la rezervarea de la cabana, vom merge la schitul aflat în apropierea cabanei și dacă nici acolo nu avem șanse pentru cazare, vom coborî la Fântânele. Se liniștește și decide să vină cu noi.  Așadar tinerii au hotărât: PLECĂM!!!

Dacă plouă, dacă ninge noi vrem pe munte, vrem să trăim o nouă experiență, cea a luării unei decizi. Importantă pentru noi! Să plecăm pe Ceahlău. Cu inima cât un purice susțin decizia luată de ei, și îmi doresc ca vremea să țină cu noi să fie soare, fără noroi sau ceață sau cine știe ce aventură trasnită.

Bine atunci, să mergem, ne vedem la 4.00 în gară. Nu uitați carnetul de elev, haina de ploaie, bocanci…. Să înceapă aventura!!! Ajung în gară la ora 4, trecute fix, agitată și cu întrebări de ce nu au luat biletele încă, cum este cu organizarea, unde este trenul, la care linie a tras. Timpul trece cu rapiditate de parcă e la maraton. Doamna de la bilete se uită lung la noi și ne spune să ne grăbim, căci trenul mai are câteva minute și pleacă. Încurajez adolescenții care sunt cu mine să fugă la tren să urce că îi ajung din urmă. Zis și făcut! Cu rucsaci în spate alegăm prin gară deciși să nu pierdem trenul.

Haideți! Unde sunteți? Suntem toți? De ce este atât de întuneric în trenul acesta? Pleacă o dată sau nu? Cu toți eram enuziasmați de plecarea noastră…. IUHUUUU… în sfârșit se pleacă mergem pe Ceahlău.  Traseul l-am ales eu…. Poiana Maicilor urcat… să trăim muntele din plin… coborârea vom vedea Lutu roșu sau, și mai incitant, Jgheabul cu hotar, pe acolo încă nu coborâsem. Era ceva nou și pentru mine. Pleacă o dată trenul acesta? Ceasul arată 4.23, iar trenul ar fi trebuit să plece la 4.19. Ce se întâmplă? Are întârziere? Cum așa… doar e personal și e capăt de linie, nu are cum să întârzie. Încep să am semne de întrebare. Întunericul din tren și inerția acestuia mă nelinișteau din ce în ce mai mult. Dragilor, am urcat în trenul corect?! Sunteți siguri că v-ați uitat pe tabliță ce scrie, îi intreb neliniștită?! Ei, în cor: DAAAAAAAAA! Minutele treceau, iar neliniștea creștea. După alte 2-3 minute iau decizia să cobor să controlez ce se întâmplă. Tinerii mei erau liniștiți și chicoteau de bucuria ieșirii.

Cobor și privesc cum în depărtare se vedea trenul nostru plecând TUTUUUUU …. pufăia în depărtare… dar fără noi. Mă uit pe tablița de pe vagon și ce să vezi… surpriză… Tablița îmi spunea că am urcat în vagonul care va pleca la Piatra Neamț peste o ora circa și nu era cel care mergea la Bicaz. Urc cu viteză în vagon, disperată îi anunț că am urcat în trenul greșit. Îi  întreb puțin supărată: Voi nu v-ați uitat în ce tren a-ți urcat? Gata ce mai la deal la vale, ieșirea noastră părea să se termine înainte de a începe. Decid, mergem în continuare pe munte, așadar haideți să prindem trenul acesta minunat….. Repede în mașini și să fugim după tren. Îl ajungem cu greu din urmă. Abia în Piatra Neamț am reușit să urcăm în el. Prezentăm biletele controlorului care ne privește cu ochii cât cepele. Pe bilete scria Bacău-Bicaz, iar noi doar la Piatra Neamț am apărut în tren. Cine știe ce s-a întrebat, săracul de el…

Ne-am liniștit atunci când am învățat să urcăm în trenul corect! A fost o ieșire pe cinste, cum multe învățături și experiențe noi, inedite, căci era prima dată în viață când trenul pleca din gară și eu nu eram în el!

                                                Mioara Hușanu, Echipa Pedagogica pentru Exploratori

 

 

 

Comments

comments


Leave a Reply